Moioaga (Barbus meridionalis)

ETIMOLOGIA DENUMIRII STIINTIFICE
Numele de gen este cel latin pentru acest gen de peşti pornind de la latinescul barba – barbă referitor la excrescenţele dih jurul gurii peştelui. Numele speciei este latinescul meridionalis – dinspre sud, dinspre soare, referitor la arealul speciei. Numele subspeciei este o dedicaţie pentru János Petényi Salamon, zoolog maghiar din secolul XIX.
TAXONOMIE
Regnul: Animalia
Clasa: Actinopterygii
Ordinul: Cypriniformes
Familia: Cyprinidae
Genul: Barbus
Specia: B. meridionalis
DESCRIERE
moioaga
Culoarea generală a corpului este brun-ruginiu închis pe spinare, cu pete mai întunecate şi mai deschise. Flancurile sunt galbene-ruginii cu pete, faţa ventrală gălbuie deschis, dorsala şi caudala cu pete puternice, celelalte înotatoare fiind galbene. Mustăţile sunt galbene, fără axa roşie. Lungimea obişnuită este de 20 cm, însă ocazional se pot prinde şi exemplare de până la 27 cm. Greutatea obişnuită este de 300-400 g, însă pot fi capturate şi exemplare de 1,5 kg. Reproducerea acestei specii are loc primăvara, prelungindu-se uneori până spre sfârşitul verii (mai-iulie). Ponta se face fără a urca în susul apei. Formează grupuri mici şi, pentru pontă, se deplasează în zona malurilor, unde icrele foarte mici şi de culoare galben-portocalie sunt pulverizate în apă, atât pe timpul zilei cât şi pe timp de noapte. Preferă nuanţe deschise ale substratului (alb, gri, galben) în detrimentul celor închise (negru, roşu). Este un peşte combativ, o adevărată „personalitate„ între peştii de apă curgătoare de la noi din ţară. Mrenele bătrâne duc o viaţă sedentară. Datorită conformaţiei corpului îşi caută hrana în locurile bogate în aluviuni, greu accesibile altor peşti, după pietre, sub lespezile mari de piatră, în maluri spălate unde curenţii asigură o oxigenare bună a apei. Hrana sa este formată în special din larve de insecte acvatice, viermi, crustacee mici şi resturi vegetale. Trăieşte exclusiv în râurile şi pâraiele din regiunea de munte şi din partea superioară a regiunii colinare. Îşi duce viaţa atât în râuri pietroase, rapide şi reci, cât şi în unele pâraie mai nămoloase. Arată preferinţă mai ales pentru porţiunile cu curent puternic şi fund pietros, întâlnindu-se adeseori împreună cu porcuşorul de vad, aceasta în special în zona de aval a arealului său. Specie strict sedentară, nu întreprinde niciun fel de migraţii. Poate fi întâlnită în Franţa, Spania, România, Ucraina şi Polonia. În Romania este distribuită în special în vestul ţării, dar s-a observat că s-a extins şi în râurile din centrul şi sudul ţării (Tisa, Vişeu, Someş, Bistriţa).