Triton carpatic (Triturus montandoni)

 
ETIMOLOGIA DENUMIRII STIINTIFICE
Numele genului este o derivaţie de la Triton, în mitologia greacă fiu (reprezentat cu o coadă lungă) şi mesager al lui Poseidon, zeul mării. Tot în mitologia greacă tritones erau spirite cu coadă de peşte din domeniul lui Poseidon. La acestea se adaugă cuvântul grecesc oura – coadă, referitor la forma animalului. Numele speciei este o dedicaţie pentru naturalistul român de origine franceză Arnold-Lucien Montandon (1852-1922).
TAXONOMIE
Regnul: Animalia
Clasa: Amphibia
Ordinul: Caudata
Familia: Salamandridae
Genul: Triturus
Specia: T. montandoni
DESCRIERE
triton carpatic1
Este un triton de dimensiuni mici, atingând o lungime maximă de până la 10 cm inclusiv coada. Femelele sunt în general mai mari decât masculii. Corpul este îndesat, iar coada este mai lungă decât corpul. Tegumentul este verucos, mai accentuat în perioada de viaţă terestră. Coloritul dorsal este brun-măsliniu până la galben deschis, cu pete închise, în timp ce abdomenul este portocaliu până spre roşu, fără pete. Trăieşte în zone de deal şi de munte, la altitudini cuprinse între 200 m (la limita nordică de răspândire) şi până la 2000 m, mai frecvent între 500 şi 1500 m. Foloseşte orice ochi de apă stătătoare pentru reproducere, de la şanţuri de pe marginea drumului până la lacuri. Este cea mai terestră specie de triton de la noi, petrecând cel mai puţin timp în apă. Primăvara, adulţii pot fi uşor observaţi când se adună în bălţi temporare şi lacuri pentru reproducere. Părăsesc apa devreme, după care pot fi doar întâmplător găsiţi ascunşi sub buşteni sau pietre, în vecinătatea locului de reproducere. Preferă zonele împădurite. Hibernează pe uscat, rareori în apă. Este o specie puţin pretenţioasă la calitatea apei pentru reproducere, dar puţin rezistentă la căldură. Tolerează relativ bine apele poluate, deşi preferă ape limpezi, reci, cu pH slab-acid. Este destul de comun în arealul său dar nu foarte abundent. În zonele unde coexistă cu tritonul comun apar frecvent hibrizi. Fenomenul de hibridare este adesea o consecinţă a reducerii numerice ca urmare a perturbării antropice, fiind rar acolo unde există populaţii numeroase stabile ale celor două specii.