Buhai de balta cu burta galbena (Bombina variegata)

ETIMOLOGIA DENUMIRII ȘTIINȚIFICE Numele genului provine din latinescul bombus – a scoate sunete stridente, o caracteristică a sunetelor de împerechere ale masculilor. Numele speciei provine din latinescul variegata – vărgată, cu referire la desenul de pe partea ventrală a animalului.

TAXONOMIE

Regnul: Animalia Clasa: Amphibia Ordinul: Anura Familia: Bombinatoridae Genul: Bombina Specia: B. variegata

DESCRIERE

Este o broască de dimensiuni mici, de până la cinci cm, având forma corpului mai îndesată decât buhaiul de baltă cu burta roşie. Corpul este aplatizat iar capul mare are botul rotunjit. Pupila este triunghiulară sau în formă de inimă. Dorsal, tegumentul este foarte verucos, aspru la pipăit, acoperit cu negi mari care posedă în vârf câte un spin cornos negru înconjurat de numerosi spini mici. Negii nu sunt grupaţi sau dispuşi simetric. Coloritul este extrem de variabil. Dorsal, indivizii sunt coloraţi în cenuşiu deschis, maroniu sau măsliniu pătat cu negru. Uneori pot să apară indivizi parţial sau total verzi pe partea dorsală. Abdomenul şi guşa sunt colorate în galben, pe fondul căruia apare un desen marmorat cenuşiu spre negru, dominând însă pigmentul galben. Coloritul este foarte intens, reprezentând un mijloc de avertizare asupra toxicităţii. Vârfurile degetelor sunt de asemenea galbene. Masculii prezintă pe faţa interioară a membrelor anterioare calozităţile nupţiale (formaţiuni cornoase, de culoare neagră, ce apar în perioada de reproducere doar la masculi) vizibile chiar şi pe perioada hibernării. Masculii nu posedă sac vocal, dar în privinţa orăcăitului se aseamănă cu buhaiul de baltă cu burta roşie, doar frecvenţa sunetelor fiind mai ridicată. Ocupă orice ochi de apă, preponderent bălţi temporare, putându-se reproduce inclusiv în denivelări ale solului ce conţin sub un litru de apă, spre deosebire de buhaiul de baltă cu burta roşie care preferă bălţile mai mari din lunca sau valea apelor curgătoare. Este întâlnită aproape pretutindeni unde găseşte un minim de umiditate, de la 150 m până la aproape 2000 m altitudine. Este o specie cu activitate atât diurnă cât şi nocturnă, preponderent acvatică.

 buhai